Centrul de Informare Turistică din Odobeşti va fi inaugurat în august

posted in: Stiri si Noutati | 0

IMG_4001Centrul de Informare Turistică al oraşului Odobeşti va fi inaugurat în luna august. Primarul oraşului Odobeşti, Daniel Nicolaş, a declarat că lucrările la acest obiectiv sunt aproape de finalizare, iar în perioada următoare se va trece la dotarea lui. Nicolaş a precizat că prin amenajarea acestui centru, localitatea va deveni cu adevărat un punct important în turismul vrâncean, datorită situării sale la confluența a două drumuri naționale, iar geografic la granița dintre deal și câmpie. „Lucrările propriu zise sunt aproape  finalizate şi în perioada următoare vom trece la dotarea centrului. Prin implementarea acestui proiect realizăm încă un punct din Strategia de dezvoltare a orașului, în care un capitol important este rezervat turismului. În luna august, acest Centru trebuie să fie funcțional, iar la Festivalul Tradițional Toamna Odobeșteană 2015 prin intermediul Centrului dorim să promovăm tradițiile și evenimentele din orașul nostru“, a precizat primarul Daniel Nicolaș. În acest moment, Primăria Odobeşti derulează mai multe proiecte de investiţii, din care amintim lucrările de îndiguire de pe râul Milcov, dar şi reabilitarea drumurilor din Cartierul Tineretului, la ieșirea spre Jariștea.
IMG_4003Primăria Odobeşti mai are în derulare proiectul de reabilitare şi asfaltare a 15 străzi. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 7,5 milioane de lei cu TVA, iar acest proiect se va derula pe parcursul a trei ani.„Proiectul prevede lucrări de reabilitare şi asfaltare a 15 străzi, situate în zona de sud a oraşului. Este vorba de străzi cuprinse între străzile Smârdan, Cuza Vodă şi Tudor Vladimirescu. Lucrările de reabilitare şi modernizare se vor întinde pe cel mult trei ani, dar cu siguranţă aceste lucrări vor fi finalizate mult mai devreme. Aceasta este ultima etapă a procesului de reabilitare a străzilor după ce, în prealabil, în această zonă au fost realizate lucrări de alimentare cu apă şi canalizare“, a spus edilul.
Nicolaș a susţinut că în anii următori vrea să implementeze un proiect cu finanţare europeană care vizează reabilitarea, extinderea şi modernizarea Casei de Cultură. „Împreună cu echipa, lucrăm pentru a încerca să dezvoltăm orașul și sper ca în perioada următoare, pe acest exercițiu financiar al Fondurilor Europene, visul nostru de a avea o Casă de Cultură în adevăratul sens al cuvântului să devină o realitate“, a precizat el. El a reamintit că mai are depus un proiect cu finanţare europeană pentru acoperirea Grădinii de Vară și transformarea ei în cinematograf cu 450 de locuri, cu un foaier generos pentru expoziții și lansări de carte sau diverse evenimente culturale.

Sursa: Monitorul de Vrancea

Leave a Reply