GALERIE FOTO: Fizician în SUA, întors pe meleaguri natale pentru a lansa un volum de amintiri

posted in: Stiri si Noutati | 0

IMG_4675Casa de Cultură „C. C. Giurescu“ din Odobeşti a fost gazdă, miercuri, la lansarea volumului de amintiri „Câinind printr-o viaţă de pât“, semnat de Prof. Univ. Dr. Nicolae Mazilu, profesor în Statele Unite ale Americii. Evenimentul cultural a strâns oameni de calitate, astfel că au răspuns „prezent“ la invitație  prozatorul Gheorghe Neagu, profesorul de matematică Dan Popoiu, profesorul Vasile Chiper și alții, care au rămas până la finalul discuțiilor, pentru a primi câteva rânduri din partea autorului pe prima filă a cărții.
Prezent la eveniment, primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a solicitat, în preambulul discursului său, un moment de reculegere pentru academicianul Valentin Mazilu, al cărui nume a fost atribuit Căminului Cultural de la Broșteni, în semn de recunoaștere a meritelor familiei autorului. „Se spune că în viață trebuie să construiești o casă, să plantezi un copac și să crești un copil. Eu aș spune că nu este destul. În viață, dacă lași doar aceste trei lucruri în urmă, riști să se piardă tot ceea ce ai muncit. De aceea, cred că cel mai important lucru este să rămâi în istorie prin faptele tale, prin scrierile tale și prin ceea ce faci pentru comunitatea în care trăiești. Astăzi suntem martori la încă un semn al rămânerii în istorie a familiei Mazilu, una dintre cele mai importante familii ale zonei Milcovului. De fiecare dată când vin la un astfel de moment am emoții, pentru că întotdeauna găsesc oameni de valoare, întotdeauna plec de aici câștigat că am cunoscut încă un om valoros“, a spus Daniel Nicolaș, primarul orașului Odobești, care le-a mulțumit pentru prezenţă primarului comunei Vârteșcoiu, Viorel Mârza, și primarului comunei Jariștea, Cătălin Toma.
Nicolaș și-a exprimat încrederea că Odobeștiul a avut și are resurse ca pe viitor să ofere copii mulți și buni. „Eu spun acasă la noi la Odobești, aici este casa noastră! Casa aceasta a avut copii mulți și buni și are în continuare resurse pentru a da societății la fel, copii mulți și buni, și bine pregătiți. Trebuie doar să îi sprijinim să crească, pentru a crește drepți“, a adăugat Daniel Nicolaș.
Autorul volumului de amintiri „Câinind printr-o viaţă de pât“ a recunoscut că l-au cuprins emoțiile și că își dă silința să se ridice la înălțimea situației. „Cartea despre care discutăm o aduc ca prinos locului în care am crescut, pentru că locul este cel care naște omul și dacă omul nu se întoarce din locul din care a plecat, se cheamă dezrădăcinare. Este o carte care începe cu umor și gradat introduce lumea în anumite probleme filozofice. Sunt cam 200 de pagini de probleme filozofice, care redau o anumită vedere asupra lumii care mi s-a format în cam 50 de ani de viață și de studiu al fizicii“, a spus Prof. Univ. Dr. Nicolae Mazilu, care a promis că nu se oprește aici și că vor mai urma și alte cărți.
Nicolae Mazilu s-a născut în comuna Vârteşcoiu, a copilărit în satele de pe malul drept al Milcovului, iar în 1965 a absolvit Şcoala Medie din Odobeşti. A urmat Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti şi, după un pasaj ca profesor la Şcoala din Văsui – Vrâncioaia, în 1977 a intrat la Institutul de Cercetări Nucleare din Piteşti, de unde în 1992 a plecat la Universitatea din Akron, Ohio (USA). Fizician recunoscut în ţară şi peste hotare, cu studii în cele mai selecte publicaţii de specialitate, Nicolae Mazilu a depăşit graniţele ştiinţei, publicând volume de cercetări trans-disciplinare, în care aduce la aceeaşi masă teologia creştină cu ştiinţa.

Leave a Reply