Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu vine la Odobești

posted in: Stiri si Noutati | 0

Imagine presaCasa de Cultură ”C. C. Giurescu” din Odobeşti vă invită vineri, 15 aprilie 2016, la expoziția dedicată pictorului odobeștean Nicolae Teodorescu. Considerat unul dintre cei mai importanți pictori bisericești de la începutul epocii moderne, Nicolae Teodorescu se situează la frontiera dintre pictura bisericească de sorginte Bizantină si cea de influență Occidentală, aceasta din urmă intrată în spațiul românesc prin discipolul și nepotul său, Gheorghe Tattarescu.

Numele său se leagă de Școala de pictură a Episcopiei Buzăului, fondată de Episcopul Chesarie în 1831, pe care a condus-o din 1837. A zugrăvit lăcașuri de cult din București, Vrancea și Buzău, pictând printre altele Biserica “Sfintii Apostoli” a Mănăstirii Ciolanu, Biserica ”Sfânta Treime” a Mănăstirii Rătești, catedrala episcopală a Eparhiei Buzăului și catedrala patriarhală din București. Datorită rolului său în renașterea picturii bisericești, în 1844 domnitorul Gheorghe Bibescu l-a ridicat la rangul onorific de Pitar.

S-a stins așa cum a trăit în 1880, în discreție și modestie, fiind înmormântat la Mănăstirea Ciolanu. Este pentru prima dată când lucrările pictorului Teodorescu aflate în Muzeul Bisericesc al Eparhiei vor fi expuse publicului vrâncean, grație generozității autorităților bisericești de la Buzău. Evenimentul face parte din programul cultural dedicat aniversării a 390 de ani de la prima atestare a Orașului Odobești. Vernisajul va avea loc la ora 12:00 în prezența Prof. Univ. Dr. Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii.

Leave a Reply