Strada Smârdan din Odobești nu va mai aduce nemulțumiri nici șoferilor care vor trece pe acolo și nici celor care locuiesc în apropiere. Astăzi a început asfaltarea ei urmând ca în perioada următoare să fie făcute și celelalte lucrări care se impun pentru ca odobeștenii să poată circula civilizat. Strada Smârdan este a doua strada din grupul de 15 care sunt prinse în proiectul derulat de Primări denumit „Reabilitare Infrastructură Stradală Oraș Odobești – Județul Vrancea“. Este stradă de categoria a III-a, cu două benzi de circulație și, conform programului, strada a avut îmbrăcăminte bituminoasă degradată în proporție de 90% pe o fundație din pavaj de bolovani, iar trotuarele parțial amenajate cu îmbrăcăminte din mixtură asfaltică sau din beton de ciment sunt degradate.
La primele ore ale dimineții a fost prezent și primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș care a inspectat lucrările și care a promis că asfaltările vor continua cu străzile Nicolae Ioniță, Crinului și Ștefan Octavian Iosif. Cele 15 străzi care au intrat în acest proiect de reabilitare sunt: Șt. O. Iosif, Smârdan, C.A. Rosetti, Crinului, Victoriei, Dogăriei, Obor, N. Bălcescu, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, N. Ioniță, Dimitrie Cantemir, Republicii, Dobrogeanu Gherea și Beciul Domnesc. Daniel Nicolaș a precizat că cel care i-a dat o mână de ajutor pentru a reporni lucrările de asfaltare a străzilor din Odobești este președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. „Urmare a alocărilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală continuăm lucrările de asfaltare pe strada Smârdan. Vom continua cu străzile Nicolae Ioniță, Crinului și Șt. O. Iosif. In cea de-a doua etapă de lucrări va fi consolidat carosabilul pe străzile Cazaclii, Ciprian Porumbescu, Măgura și Muncii urmând ca în perioada imediat următoare să turnăm covor asfaltic pe străzile Podgoriei, 1 Mai, Calea Ivăncești, Câmpului și Meteor. Ca de fiecare dată doresc să mulțumesc președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, pentru susținerea proiectelor noastre și pentru ajutorul pe care ni-l dă prin finanțarea acestora de Guvernul Victor Ponta“, a spus Daniel Nicolaș, primarul orașului Odobești.
Cetățenii care au trecut întâmplător pe stradă la ora asfaltării au avut numai cuvinte de laudă la adresa primarului Daniel Nicolaș. „Avem un primar căruia nu avem ce să îi reproșam. Odobeștiul arată mult mai bine față de cum arăta în urmă cu câțiva ani. Sunt străzi care nu au văzut asfaltul niciodată și acum le face de la un cap la altul“, ne-a spus un odobeștean trecut bine de prima tinerețe.
Prin reabilitarea și modernizarea acestor străzi se asigură fluidizarea traficului prin dezvoltarea infrastructurii locale, reabilitarea mediului urban și sporirea calității vieții în orașul Odobești. De asemenea, prin moderinzarea străzilor se realizează sprijinirea activităților sociale, economice, comerciale prin accesul direct la acestea și modernizarea infrastructurii locale de transport.
Leave a Reply