Primarul Daniel Nicolaș l-a primit astăzi în vizită pe omologul său din comuna Bălăbănești, raionul Criuleni, Republica Moldova, Ion Nistreanu. Acesta a venit însoțit de o delegație alcătuită din Colectivul Folcloric ”Măleanca” și Ansamblul de dansuri ”Crăițele” al Școlii de Arte din comuna Bălăbănești.
Musafirii de peste Prut au fost întâmpinați cu pâine și sare de către oficialitățile din Odobești. Colectivul Folcloric ”Măleanca” a susținut un frumos moment artistic în fața Primăriei orașului Odobești. Oaspeții moldoveni, îmbrăcați în costume populare și odobeștenii s-au prins într-o horă a prieteniei.
Primarul Daniel Nicolaș și omologul său, Ion Nistreanu, au avut apoi o discuție despre problemele specifice fiecărei administrații publice și despre o posibilă colaborare și înfrățire a celor două localități.
La plecare, primarul Daniel Nicolaș le-a oferit oaspeților de seamă un cadou simbolic reprezentativ pentru orașul Odobești, Strategia de dezvoltare a orașului, ca model de bună practică, și o plachetă aniversară cu orașul Odobești. Invitații de peste Prut i-au oferit în dar primarului Nicolaș o țesătură cu chipul domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și un steag tricolor al Republicii Moldova.
Leave a Reply