Discursul primarului Daniel Nicolaș la începutul anului școlar

posted in: Stiri si Noutati | 0

          Când vine toamna, familia se concentrează pe cel mai important membru al său, COPILUL, însoțindu-l și îndrumându-l către ceea ce îi va deveni, pentru o mare parte din timp, a doua familie: ȘCOALA.

Este o zi plină de emoție și de bucurie, în același timp. Citesc pe chipurile copiilor bucuria de a-și revedea colegii după vacanța de vară iar pe fetele celor mici bucuria de

a-si cunoaste noii colegi.

Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică a orasului Odobesti. Cu promisiunea că le vom fi aproape copiilor, atât eu, Daniel Nicolas cât și colegii mei,  avem în derulare proiecte care să aducă cele mai bune condiții de învățare în școli. Ne preocupăm și suntem foarte  aproape să finalizăm contractele care vor avea ca rezultat  reabilitarea si construirea de noi corpuri de cladire si terenuri de sport  cu fonduri europene. Vreau să vă văd în școli primitoare, în siguranță și cu manuale pe bănci.

Vă rog să abordați cu seriozitate perioada aceasta de studii pentru că este nu numai perioada pe care o veți avea în minte ca perioada cea mai frumoasă a vieții voastre, în care vă formati personalitățile, dar este și o perioadă a acumulărilor care vor rămâne pentru totdeauna în conștiința voastra.

Educaţia este şansa fiecăruia la evoluţie, iar succesul individual aduce beneficii întregii comunităţi. Un sistem de educaţie de calitate consolidează sentimentul de comunitate şi cultivă solidaritatea, valori fundamentale pentru un oras modern, racordat la valorile europene. Educaţia este fundaţia unui stat dezvoltat, puternic şi cu o voce bine conturată.

Inceputul anului scolar este un bun prilej să ne arătăm preţuirea pentru cei care au menirea de a educa şi forma caractere, de a fi mentorii mai multor generaţii. A fi dascăl este o vocaţie, care implică o mare responsabilitate faţă de copiii şi tinerii cărora le modelează viitorul, atât prin cunoştinţele pe care le împărtăşesc, cât şi prin modelul de viaţă pe care îl oferă. Fiecare dintre noi am avut un reper în dascălul de la catedră, un sprijin în desăvârşirea personalităţii noastre de care ne amintim cu drag şi recunoştinţă.

Dragi profesori, vă mulţumim pentru contribuţia dumneavoastră la un Odobesti mai bun, mai prosper şi recunoscut la nivel internaţional!

Mă adresez dumneavoastră, parintilor cu marea rugăminte de a veni în ajutorul copiilor, dar altfel decât ați făcut-o, până acum. Supravegheați-i, dar nu-i încorsetați, iubiți-i, dar nu-i sufocați, ajutați-i, dar nu le faceți temele integral. Copiii sunt mult mai inventivi decât ne imaginăm, așa că vă provoc să le dați șansa de a-și pune imaginația la lucru. Vă rog să le oferiți uneltele necesare pentru a construi o lume, dacă nu perfectă, cel puțin mai bună decât cea pe care am construit-o noi, părinții.

„Omul poate deveni om numai prin educatie. El nu e nimic decat ceea ce face educatia din el”- spunea Immanuel Kant

Vă doresc mult succes în noul an școlar, să ne revedem sănătoși la finalul de an când vom fi cu toții mîndri de ceea ce am realizat!

Daniel Nicolaș

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *