GALERIE FOTO: Eroii neamului comemorați la Odobești

posted in: Stiri si Noutati | 0

IMG_2169Orașul Odobești a serbat ieri concomitent Ziua Înălțării, a Sfinților Împărați Constantin și Elena și Ziua Națională a Eroilor Neamului. Reprezentanții administrației publice locale, în frunte cu primarul Odobeștiului, Daniel Nicolaș, au depus coroane în semn de omagiu adus celor care s-au jertfit pentru neamul românesc. După ce preoții i-au pomenit pe eroii, elevii au adus și ei un omagiu prin recitarea de poezii, iar cei mai în vârstă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că în oraș au mai rămas doar câțiva veterani de război care, din păcate, nu au reușit să ajungă la manifestări din cauza problemelor de sănătate.

Primarul Daniel Nicolaș i-a asigurat pe odobeșteni că au în continuare sprijinul său nemijlocit și le-a transmis urări de sănătate și bucurii celor care poartă numele Sfinților Împărați. „Prea Cucernici Părinți, dragi odobeșteni, mă adresez vouă, tuturor celor pe care, prin voința voastră și a lui Dumnezeu, vremelnic, îi reprezint. Astăzi este o zi specială, în care Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătorită concomitent cu Ziua Națională a Eroilor Neamului Românesc și bineînțeles a Sfinților Împărați Constantin și Elena. Am considerat că este un moment în care doresc să vă transmit căldura sufletului meu într-o astfel de zi minunată în care cred că trebuie să privim cu pioșenie către jertfa și Iisus Hristos pentru oamenii de pe pământ către jertfa eroilor neamului nostru pentru neamul românesc și în același timp să ne bucurăm alături de cei care sunt purtători de nume derivate din Constantin și Elena. Îmi doresc ca astăzi să ne bucurăm împreună, să ne înălțăm deasupra tuturor răutăților din jurul nostru, deasupra tuturor greutăților noastre așa cum au făcut-o cei despre care pomeneam mai înainte. Astăzi vreau să vă transmit cât sunteți de importanți pentru mine, cât de mult vă apreciez și să vă transmit încă odată dacă mai este nevoie poate că pentru mine fiecare odobeștean contează, fiecare om contează, fiecare problemă a fiecăruia dintre dumneavoastră contează, dar că sunt doar un singur om investit de dumneavoastră cu putere să vă rezolv problemele în limita puterii mele și a legii“, le-a spus Daniel Nicolaș odobeștenilor.

După depunerea coroanelor, Nicolaș a mers și la monumentul din Cartierul Unirea unde le-a mulțumit celor prezenți pentru că l-au așteptat, dar și pentru faptul că au avut încredere că lucrurile se vor îndrepta. „A fost în 2010 un moment în care s-au tăiat pensiile văduvelor și a veteranilor de război. Acela a fost un moment în care eu nu am vrut să vorbesc și pe care l-am simțit ca pe o profundă jignire pentru tot neamul românesc. Pe cei care ne-au făcut să ajungem să fim liberi în țara noastră, am ajuns să-i pedepsim în loc să-i premiem“, a mai adăugat Nicolaș.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *