Orașul Odobești a găzduit vineri, 15 mai, un eveniment important, care a marcat cei 390 de ani de existență a comunității dintre vii. Invitat de seamă a fost Ministrul Culturii, profesorul universitar dr. Vlad Alexandrescu, care a participat la vernisajul expoziției dedicată pictorului odobeștean Nicolae Teodorescu, alături de oficialități și de mai mulți oameni de cultură din județul Vrancea. Acesta a fost și prima vizită oficială a unui ministru al Culturii în orașul Odobești, oficialul declarându-se încântat de faptul că în acest oraș există o asemenea efervescență culturală. ”La Odobești vrem să dăm un semnal pentru grija pe care dorim să o arătăm memoriei locurilor, obiectelor de patrimoniu pe care le mai avem în această țară. Trebuie să dăm un semnal că ne pasă de moștenirea culturală a acestei țări. Aș vrea să mulțumesc domnului primar pentru găzduirea acestei manifestări și că asigură funcționarea acestui lăcaș de cultură”, a spus ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, la evenimentul care a avut loc la Casa de Cultură din localitate.
Primarul Daniel Nicolaș a anunțat că va începe reabilitarea clădirii Bibliotecii orășenești, printr-un program finanțat de Compania Națională de Investiții și va demara construcția unui centru multifuncțional pe locul Grădinii de Vară. ”În comunitățile mici se păstrează o dragoste față de cultură, față de istoria orașului și față de amprenta noastră pe pământ. Sunt investiții pe care noi dorim să le facem în cultură, pentru că avem în față foarte mulți tineri. Trebuie să investim în viitor, să investim în tineri, pentru că ei sunt cei care vor păstra amprenta locului”, a declarat primarul Daniel Nicolaș.
La evenimentul de vineri a participat și Mihai Ghyka, secretar de stat în Ministerul Culturii, care a precizat că activitățile organizate la Odobești reprezintă ”un gest excepțional de recuperare a patrimoniului”.
Leave a Reply