Aleșii locali ai Orașului Odobești au votat acordarea titlului de cetățean de onoare cercetătorului Spiru Constantinescu, omul care de jumătate de secol documentează cel mai cunoscut soi al Podgoriei: Galbena de Odobești.
Titlul este o recunoaștere simbolică a muncii de o viață, concretizată prin publicarea în 2019 a excepționalului volum „Galbena, soiul sacru al Podgoriei Odobești”, o lucrare monumentală ca dimensiuni și exhaustivă în ceea ce privește informația. De altfel, lansarea cărții la Zilele Culturii Odobeștene a fost o sărbătoare a viticulturii românești, la eveniment participând toate persoanele cu responsabilități în acest domeniu. În același timp, acordarea titlului este un gest de reverență pe care autoritățile locale îl aduc comunității științifice odobeștene, în speță cercetătorilor Stațiunii Viticole, unde se tezaurizează soiurile de viță de vie din Podgorie și nu numai. Acordarea titlului se va face într-o ședință solemnă, la o dată pe care o va comunica Primăria Odobești.
Până atunci să-l felicităm pe Domnul Spiru Constantinescu pentru darul făcut odobeștenilor cu acest volum fără egal, prin care și-a câștigat dreptul la eternitate. Așteptăm și premiul Academiei de Științe Agricole din România!
Leave a Reply