În ultimele trei zile, Festivalul Tradițional „Toamna Odobeșteană” a transformat orașul nostru într-un loc de celebrare și bucurie, aducând comunitatea laolaltă într-o sărbătoare dedicată frumuseții și bogăției anotimpului toamna. Fiecare zi a fost marcată de evenimente pline de energie, tradiții vii și momente de neuitat, toate reflectând esența și magia acestui sezon minunat. Vremea ploioasă și condițiile meteorologice dificile nu au reușit să diminueze spiritul festiv și entuziasmul care a caracterizat festivalul.
În cadrul manifestărilor, am avut ocazia să ne bucurăm de toate aceste daruri: de la trakking-ul care a oferit participanților ocazia de a explora frumusețea naturală a regiunii la degustări de vinuri locale, la expoziție de mașini de epocă, la spectacole de muzică și dans care au adus la viață tradițiile noastre. Competiția sportivă Grapes Cup au adus o notă de entuziasm și competitivitate festivalului, a fost un moment de bucurie, aducând împreună comunitatea într-un spirit de competiție sănătoasă.
Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, dorește să adreseze sincere mulțumiri pentru eforturile depuse în organizarea acestui eveniment, odobeștenilor, Consiliul Local Odobești, autorităților locale, poliției Orașului Odobești, Poliția Locală, angajaților Servicii Urbane Odobești, S.V.S.U Odobești, Jandarmeriei pentru asigurarea unui climat de siguranță și ordine, artiștilor pentru crearea unei atmosfere festive și pline de energie, comercianților, sponsorilor si tuturor celor implicați care au făcut ca ediția de anul acesta să fie un real succes.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și că ați contribuit la succesul acestei sărbători și ne dorim să ne revedem la următoarele ediții ale festivalului în care vom continua să celebrăm împreună frumusețea și bogăția de toamnă.
Leave a Reply